Recenzie - Jurnalul unui Adam #2

by - martie 03, 2017

Recenzie - Jurnalul unui Adam #2







Autor: Bogdan Marcu 
Numar pagini: 287 
Editura: B.M. Personal 
O gasiti pe Bookzone 





Nici nu ştiu cu ce să încep. M-am familiarizat cu personjul "Adam" încât pare a fi real tot ceea ce scrie în carte, iar eu sunt o spioană care îi urmăreşte toate mişcările.
   Primul lucru pe care l-am remarcat încă de la prima pagină a volumului doi a fost firul narativ. Faptul că a schimbat câteva chestioare micuţe în carte m-a bucurat extrem de mult. Ar fi fost plictisitor să se discute tot despre liceu şi greşelile acestuia.


    



"— Şi care-ţi sunt planurile de viitor?

—Să devin un scriitor celebru"



Aparent inima lui Adam are nevoie de "medicamente" precum Iulia. 
Iulia este o fată care nu se chinuie să iasă în evidenţă.  
După încercări eşuate reuşeşte să îi atragă atenţia şi îi acordă o şansă. 

"19:55. O aştept aşa cum aşteaptă un copil Crăciunul. Sunt în bucătărie, cu ochii pe geam şi ţigară în gură"


Am devorat fiecare moment alături de cei doi.
Încă de la prima intanlire li se citeau pe faţă sentimentele şi interesul unuia faţă de celălalt.   Desigur, intanlirea s-a petrecut în prima zi de cum a ajuns în Bucureşti la câteva ore distanţă.  


Şi cum viaţă te loveşte când îţi este mai bine, iar doamna Karama îşi face şi ea apariţia, Adam rămâne cu inima frântă după o luna în care au împărţit totul.  

Şi după cum a spus şi Adam îşi doreşte să ajungă scriitor, acesta îşi crează un jurnal în care îşi transpune toate emoţiile în orice moment al zilei.  

" După jumătate de ora, acestea erau cuvintele ce le-am aşternut pe foi, Am simţit că, într-un fel, mi-am pus sufletul acolo" 


 Un citat care caracterizează o parte din carte 

"Cu cât fugi după mai mulţi iepuri, cu atât eşti mai nepriceput ca vânător - şi mai şi rişti să te împuşti singur


 Oare va ajunge Adam acolo unde își dorește? Oare viața îi va surârde? 



" Bărbaţii înşală mai des, fără descutie. De fapt, ei nu înşală, ci experimentează, pentru că aşa le este natură lor - aşa ar gândi o femeie care nu-şi foloseşte raţionamentul logic"

You May Also Like

2 comentarii